Bendeac a vrut să se sinucidă. Mărturisiri tulburătoare: "M-am trezit pe jumătate ieşit pe geam"
Actorul a povestit, în cadrul unei emisiuni la care a fost invitat, că momentele grele şi depresia cu care s-a luptat mult timp l-au determinat să se gândească des la sinucidere.
"M-am trezit noaptea, iarna, pe jumătate ieşit pe geamul unui apartament de la etajul 9, în care locuiam la vremea respectivă. Cred că am adormit tracasat şi cine ştie ce s-a produs în mintea mea!”, a declarat actorul, fără menajamente.
Nu este prima dată când Mihai Bendeac face declaraţii tulburătoare, manifestele lui lansate în spațiul virtual devenind de multe ori virale.
El a mai menţionat, în cadrul aceleiaşi emisiuni, că ataşamentul faţă de profesie este mai mare chiar decât iubirea pe care i-o poartă propriei mame și că, de-a lungul vieții, a fost de multe ori expus unor situații dificile.