MENIU

Belarusul acuză Occidentul că vrea să creeze ”haos și anarhie” în țară

Belarus

Ministrul de Externe din Belarus, Vladimir Makei, a acuzat țările occidentale că vor să destabilizeze țara. Oficialul de la Minsk a transmis, într-o înregistrare video adresată Adunării Generale a ONU, că sancțiunile și restricțiile ”vor avea efectul opus”.

”Vedem încercări de a destabiliza situaţia din ţară. Imixtiune în afacerile noastre interne, sancţiuni şi alte restricţii impuse Belarusului vor avea efectul opus şi sunt dăunătoare pentru absolut toată lumea”, a spus şeful diplomaţiei de la Minsk, citat de Agerpres.

”Mai mulți colegi occidentali au făcut declarații pline de cinism cu privire la presupusa lor îngrijorare faţă de suveranitatea şi bunăstarea Belarusului. În realitate, acestea nu sunt altceva decât încercări de a aduce haos şi anarhie în ţara noastră", a mai spus Makei în intervenţia sa de sâmbătă.

Declarația vine în contextul mișcării ample de contestare a președintelui Aleksandr Lukașenko. De pe 9 august, când acesta și-a anunțat victoria la alegerile prezidențiale, zeci de mii de oameni îi cer în stradă demisia, acuzându-l că a fraudat scrutinul. Aflat de peste 25 de ani la putere, liderul contestat al Belarusului nu are însă nicio intenție să părăsească puterea. Pe 23 septembrie, Lukașenko a depus în secret jurământul pentru al șaselea mandat de președinte. 

Miile de arestări, retragerea acreditărilor pentru jurnaliștii străini și violențele la care au fost supuși protestatarii în închisori după realegerea sa au făcut ca Lukașenko, despre care s-a spus că este ”ultimul dictator al Europei”, să fie tot mai izolat pe plan internațional, singurul său aliat rămânând Vladimir Putin. În urma confruntărilor de la proteste, trei oameni au murit și zeci au fost răniți. Rezultatul alegerilor nu a fost recunoscut nici de Uniunea Europeană și SUA. 

 

 

Mai multe articole despre:
belarus aleksandr lukasenko occident