"Beizadeaua cu BMW", în faţa instanţei, la mai bine de doi ani de când a ucis două persoane
Andrei Andronie, autorul accidentului rutier din Capitală, din noiembrie 2011, când un taximetrist şi clienta acestuia şi-au pierdut viaţa, ar fi condus şi cu 180 de km pe oră. Asta spun martorii audiaţi astăzi de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 1. Mai mult, unul dintre prietenii lui Andronie a povestit că un angajat al clubului în care petrecuse tânărul înainte de accident, ar fi încercat să-l convingă pe acesta să nu urce la volan după ce băuse, dar nu l-a ascultat.
Prietenul lui Andronie, martor în dosarul accidentului, povesteşte că tânărul a consumat băuturi alcoolice în club, dar nu părea că este în stare de ebrietate.
"Am consumat împreună cam 3, 4 pahare de alcool, suc de mere cu votcă. (...) Precizez că în meniu respectivul coktail apărea cu o cantitate de 50 de ml. votcă. Eu apreciez că ar fi conţinut mai puţin alcool. (...) Îl cunosc demult pe Andrei. Nu mi-a dat impresia că s-ar afla în stare de ebrietate. Se deplasa normal. Nu se clătina."
Sursa: declaraţie prieten Andrei Andronie
Mai mult, tânărul care a omorât doi oameni după ce s-a urcat băut la volan făcea glume în timp ce rula cu viteză.
"S-a oprit la semafor, la Ţiţeica. Chiar glumea cu una dintre fete şi îi explica cum se conduce preventiv: punem frână, ne asigurăm, suntem atenţi la semafor"."
Sursa: declaraţie martor
Una dintre fetele aflate în maşina lui Andronie povesteşte că, la un moment dat acesta mergea cu 180 de km pe oră.
"Când a văzut maşina de poliţie, Andrei s-a pierdut cu firea. Atunci a început să meargă cu viteză. Andrei a spus că trebuie să scăpăm de maşină. Nu voia să-i ia carnetul. (...)
Am văzut viteza la un moment dat, 180 km la oră."
Sursa: declaraţie martor
După producerea accidentului, tânărul a ajuns la IML pentru recoltare de probe biologice, însă acolo, spune un alt martor din dosar, s-a dat din nou în stambă.
"S-a luat de mine acolo. Că, cică de ce dau declaraţie. Eu l-am întrebat: Ce-i cu tine? Eşti beat sau ce? Mi-a zis să am grijă ce zic, că am şi eu copii."
Sursa: declaraţie martor
În urma accidentului provocat de Andrei Andronie, un taximetrist şi o tânără, clienta acestuia, şi-au pierdut viaţa.