MENIU

Bebelușul găsit mort într-o mașină de spalat, în Vatra Dornei, a fost ștrangulat! Mama ar putea fi cercetată pentru OMOR: noi detalii din anchetă

Bebelușul găsit mort într-o mașină de spalat, în Vatra Dornei, a fost ștrangulat! Mama ar putea fi cercetată pentru omor: noi detalii din anchetă

Apar noi elemente în cazul bebelușului găsit mort, la mijlocul lunii martie, într-o mașină de spălat dintr-o locuință din Vatra Dornei. Raportul preliminar realizat în urma necropsiei indică faptul că bebelușul a fost născut la termen și era normal, adică avea șanse mari de viață. Din păcate, acesta a avut parte de o moarte violentă. Mai exact, se pare că nou-născutul a fost ștrangulat, aceasta fiind, de altfel, și cauza decesului. Drept urmare, ancheta se îndreaptă acum spre o încadrare la infracțiunea de omor.

Mai mult decât atât, femeia care l-a născut și ar fi făcut gestul șocant a fost expertizată psihiatric, iar medicii au concluzionat că aceasta a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

În aceste condiții, la continuarea anchetei există două opțiuni de încadrare a faptei, au precizat surse judiciare, conform Monitorul de Suceava. Una este infracțiunea de ”uciderea ori vătămarea corporală a nou-născutului de către mamă” (fosta infracțiune de pruncucidere, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau de la o lună la 3 ani dacă se demonstrează că mama a trecut printr-o tulburare psihică), iar a doua este încadrarea la infracțiunea de omor, unde pedeapsa este evident mai mare, respectiv între 10 și 20 de ani de închisoare.

În acest caz, ancheta va merge pe varianta a doua, a unui omor, mai spun jurnaliștii suceveni. Asta în baza concluziilor destul de clare privind fătul viabil, cauza morții și starea psihică a mamei.

Prin urmare, ancheta ar urma să fie preluată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care să continue ancheta cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor.  

Cumplita faptă s-a întâmplat în cursul zilei de 14 martie, iar lucrurile au ieșit la iveală o zi mai târziu, respectiv pe 15 martie, după ce mama s-a prezentat la spital cu probleme cauzate de naștere. Ea a încercat să ascundă totul, atât de familie, cât și în fața doctorilor. Medicii și-au dat însă seama de situație și au anunțat Poliția.