Bebeluş de 15 luni bătut, la spital în Timişoara. Explicaţie incredibilă pentru rănile sale
Un copil în vârstă de 15 luni, care prezintă leziuni la nivelul corpului şi urme de violenţă, a fost transportat la Timişoara.
Marţi, în jurul orei 10, poliţia a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că la secţia UPU din Spitalul Oraviţa s-a prezentat o persoană de sex masculin împreună cu un copil în vârstă de 15 luni, care prezintă leziuni la nivelul corpului şi urme de violenţă.
Din declaraţia verbală a bărbatului (care este concubinul mamei copilului), reiese că minorului i s-au acordat îngrijiri medicale de către acesta şi mamă, pentru că se înecase cu o bucată de pâine în dimineaţa aceleaşi zile, când a fost solicitată şi ambulanţa, scrie Ziua de Vest.
În urma examinării efectuate de către medicii de la Spitalul Oraviţa, s-a stabilit următorul diagnostic: stare de hipotermie, insuficienţă respiratorie acută, suspiciune hemoragie internă. Întrucât cazul este deosebit a fost solicitată ambulanţa cu un medic pediatru, pentru a fi transportat şi a i se acorda îngrijiri de specialitate. Minorul a fost transportat la Timişoara pentru continuarea investigaţiilor medicale.
Imediat au fost anunţaţi reprezentanţii de la Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Ciclova Română.
În continuare se fac verificări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurările în care s-au produs leziunile de pe corpul minorului, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe.