Bătrână rătăcită după ce a mers la biserică. Reacţia bizară a celor pe care i-a rugat să o ajute
Bătrâna, în vârstă de 78 ani, era dispărută de la domiciliu de duminică dimineaţă şi, după ce a hoinărit ceasuri bune pe străzi, întrebând în stânga şi-n dreapta unde se află, şi-a petrecut noaptea într-un parc, unde a fost găsită de jandarmii gălăţeni.
Luni, 20 iulie 2015, în jurul orei 11:00, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de patrulare pe raza Secţiei 3 Poliţie Galaţi a observat în Parcul Cloşca, pe o bancă, o bătrână speriată, care plângea.
În momentul în care jandarmii au intrat în discuţii cu ea, aceasta le-a declarat că s-a pierdut şi că nu mai ştie unde locuieşte. Femeia le-a mai mărturisit acestora că a întrebat mai multe persoane unde se află, însă oamenii au trecut pe lângă ea indiferenţi, scrie Adevărul.ro.
Şansa de a ajunge mai repede la familie a fost că bătrâna îşi aducea aminte anul de naştere, astfel că jandarmii gălăţeni au putut să-i afle uşor adresa de domiciliu. „Ajunşi la apartamentul femeii, jandarmii au fost întâmpinaţi de rudele acesteia care le-au declarat că bătrâna a plecat de acasă duminică, 19 iulie, în jurul orei 8:00, la biserică, şi de atunci nu au mai văzut-o, fapt pentru care au sesizat dispariţia ei”, a declarat plutonierul Mircea Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi.