MENIU

Bătrân decedat în Bistrița-Năsăud, după ce a fost lovit de tren

Un bărbat în vârstă de aproximativ 70-75 de ani a decedat, joi seara, după ce a fost lovit de tren în zona haltei Silhoasa din comuna Lunca Ilvei, potrivit datelor comunicate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb.

Bărbatul circula în gabaritul căii ferate în momentul în care a fost surprins şi accidentat mortal de trenul regio 5711 care circula pe relaţia Suceava - Ilva Mică.

Echipajul SMURD ajuns la faţa locului a constatat decesul bătrânului, care suferise leziuni incompatibile cu viaţa.

Poliţiştii urmează să identifice victima.

Trenul regio a înregistrat o întârziere de 25 minute în urma acestui incident.

Mai multe articole despre:
tren victimă