Bătrân de 81 de ani, înșelat cu 10.000 de lei de falși curieri ai Bisericii
Un bătrân de 81 de ani, din Focșani, a rămas fără 10.000 de lei după ce doi bărbați și un minor l-au înșelat spunând că sunt curieri ai Bisericii. Escrocii au fost prinși de polițiști în trafic.
"La data de 18 august, ora 18,30, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi telefonic de către o femeie din municipiul Focşani cu privire la faptul că socrul său, un bărbat în vârstă de 81 de ani, a fost înşelat de persoane necunoscute cu suma de 10.000 lei. Din cercetări a rezultat faptul că doi bărbaţi, de 32, respectiv 37 ani, şi un minor în vârstă 15 ani, toţi din comuna Sâncraiu de Mureş, judeţul Mureş ar fi indus în eroare şi ar fi determinat o persoană din municipiul Focşani, folosind calitatea mincinoasă de curieri ai Bisericii, să achite transportul pentru câteva bunuri de uz casnic şi personal”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea, remis vineri.
Bătrânul ar fi fost abordat de doi bărbaţi care i-au spus că vor să-i doneze diverse bunuri, respectiv seturi de oale, seturi de cuţite şi două ceasuri de mână din partea Bisericii, cu condiţia să le achite costul transportului. Bătrânul ar fi fost de acord cu propunerea şi a acceptat să fie ajutat de către cei trei bărbaţi pentru a căra bunurile până în apartament.
Potrivit Poliţiei, bătrânul le-ar fi înmânat celor trei bărbaţi un plic cu suma de 10.000 lei cu precizarea să îşi ia banii pentru transportul despre care s-au înţeles anterior, fără a menționa suma. Când bătrânul se afla în altă camera, escrocii au luat toţi banii din plic, iar când acesta a revenit, l-a așezat pe dulap fără a număra sau verifica banii.
În urma verificărilor, cei trei bărbaţi din Mureş au fost identificaţi în trafic, în municipiul Focşani. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru înșelăciune, potrivit Agerpres.