Bătălia pentru NATO. „Este timpul ca Europa Centrală să-l delege pe secretarul general”
Duelul pentru șefia NATO între Mark Rutte și Klaus Iohannis încinge spiritele în Uniunea Europeană. Dacă premierul Olandei este susținut de SUA, președintele României trage speranțe la vecini precum Ungaria.
''Nicio ţară membră din Europa Centrală şi de Est nu a delegat un secretar general la NATO în întreaga sa istorie, prin urmare ar fi timpul, având în vedere în special faptul că principala provocare de securitate vine din această direcţie'', a declarat miercuri, la Bruxelles, ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, citat de MTI.
Ministerul de Externe de la Budapesta l-a citat pe Szijjarto, care a declarat că Ungaria susţine consolidarea vântului estic al NATO şi speră că ''acest lucru se va reflecta şi în persoana viitorului secretar general''.
Szijjarto a declarat că "o mare parte din ţările din Europa Centrală şi de Est sunt membre NATO de douăzeci sau douăzeci şi cinci de ani", adăugând că este timpul ca propunerea sa privind viitorul secretar general "să fie luată în considerare". El a spus că este ''clar'' că ''o parte semnificativă a membrilor îl sprijină pe premierul olandez în exerciţiu Mark Rutte pentru acest post''.
''Dar Ungaria nu va urma acest exemplu, deoarece NATO este o alianţă de apărare în care liderii trebuie să aibă încredere la cel mai înalt nivel''. ''Noi, maghiarii, nu putem avea încredere într-un om, nu la cel mai înalt nivel, ci la orice nivel, care a vorbit anterior despre îngenuncherea Ungariei... Cred că acest lucru este clar pentru toată lumea'', a punctat şeful diplomaţiei ungare.
Szijjarto a declarat că unele state membre au ezitat, adăugând că "nominalizarea preşedintelui român Klaus Iohannis a creat o nouă situaţie".
''Ne bucurăm să vedem un candidat din Europa Centrală'', a adăugat ministrul ungar.