Bătaie la spital - o tânără a fost agresată de agenţii de pază ai Spitalului Judeţean Craiova
Plângere împotriva firmei de securitate de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. O tânără de 19 ani susţine că a fost bătută de un agent în timp ce se afla în clădirea unităţii medicale pentru a-şi vizita prietenul.
Reprezentanții spitalului au condamnat gestul paznicilor, dar au atras atenția că aparținătorii nu ar trebui să viziteze bolnavii în afara orelor prestabilite.
Tânăra a povestit pe Facebook ce i s-a întâmplat. Ea susține că agenții de pază au lăsat-o să meargă în sala de așteptare, dar apoi i-au cerut să plece. Femeia a cerut explicații, apoi a fost bruscată, iar unul dintre ei a lovit-o peste mâini atunci când a început să filmeze scena. Reprezentanții spitalului au anunțat că vor cere firmei de pază să ia măsuri.
"Nu este justificată această atitudine agresivă a agentului de pază în niciun fel. Pe de altă parte, nici aparținătorii nu trebuie să forțeze intrarea în spital sub orice formă, în afara orelor de vizită", a precizat Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al SJU Craiova.
Conducerea firmei de pază nu a dorit să comenteze cele întâmplate.