MENIU

Bătaie în stradă. Trei oameni au ajuns de urgență la spital, iar șapte au fost arestați

În urma unui incident violent petrecut pe 29 iunie în municipiul Târgoviște, șapte persoane au fost reținute de polițiștii din Dâmbovița. Incidentul, care a avut loc pe strada Nicolae Bălcescu, a implicat două femei și cinci bărbați, cu vârste între 27 și 58 de ani, care s-au agresat reciproc folosind obiecte contondente.

Ce au transmis autoritățile în acest caz

„Din investigațiile efectuate a reieșit că, pe parcursul zilei de 29 iunie, cele șapte persoane, respectiv două femei și cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 58 de ani din Târgoviște, în timp ce s-ar fi aflat pe strada Nicolae Bălcescu din municipiu, s-ar fi agresat fizic reciproc, prin folosirea de obiecte contondente", informează, joi, Poliția Dâmbovița.

 În urma bătăii, cei șapte au tulburat ordinea și liniștea publică, iar trei dintre participanți au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Miercuri, 3 iulie, polițiștii și procurorii, împreună cu luptătorii de la Acțiuni Speciale, au efectuat percheziții la două adrese, ridicându-i pe cei șapte implicați în altercație. Aceștia urmează să fie prezentați instanței de judecată pentru a se dispune alte măsuri preventive.