Bashar al-Assad pregăteşte un nou atac chimic
SUA au declarat luni seara că au identificat pregătiri ale regimului sirian, condus de preşedintele Bashar al-Assad, privind un nou atac cu arme chimice, declarându-se pregătite să riposteze, aşa cum au făcut-o după un atac similar la începutul lunii aprilie, acest avertisment intervenind în contextul tensiunilor în creştere între cele două ţări, relatează DPA şi AFP.
"SUA au identificat pregătiri potenţiale privind un alt atac chimic al regimului sirian al (preşedintelui Bashar) al-Assad, care ar putea provoca masacrarea civililor, inclusiv a copiilor nevinovaţi", avertizează purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, într-un comunicat.
Aceste activităţi "sunt similare pregătirilor regimului sirian înaintea atacului chimic din 4 aprilie", susţine reprezentantul executivului american.
Atacul respectiv a provocat o ripostă militară din partea SUA, care au lansat 59 de rachete de croazieră asupra unei baze aeriene în Siria, marcând astfel prima intervenţie armată a Washingtonului împotriva regimului de la Damasc.
Dacă preşedintele sirian lansează un alt atac cu arme chimice, "el şi armata sa vor plăti un preţ greu", a mai spus Sean Spicer.
Presupusul atac chimic din 4 aprilie la Khan Shaykhun, în provincia Idlib (nord-vest), soldat cu 88 de morţi, între care 31 de copii, a provocat indignare în multe capitale occidentale, care au acuzat regimul lui Bashar al-Assad, potrivit Agerpres.