Băsescu: E fals că i-am zis ambasadorului de la Moscova să nu discute de tezaur. Hoandră: Aduc proba
Emisiunea Realitatea Românească de sâmbătă seară s-a concentrat pe aflarea adevărului asupra evenimentelor din decembrie 1989. Invitaţii lui Octavian Hoandră au fost Florian Bichir, istoric, jurnalist şi scriitor, Giorgiu Coman, avocat, Radu Tinu, fost adjunct al Securităţii Timişoara şi Costin Georgescu, fost şef SRI.
"Continăm şirul de emisiuni despre lovitura de stat din 1989. Mă bucur că tot mai mulţi dintre dumneavoastră îmbrăţişează acest termen. Nu ne oprim, deşi emisiunile noastre sunt incomode pentru multă lume. Românii trebuie să ştie această intoxicare la care au fost supuşi", a afirmat moderatorul Octavian Hoandră.
Jurnalistul Realitatea TV l-a felicitat pe invitatul Costin Georgescu, fost şef SRI, pentru că a solicitat la Curtea de Apel Ploieşti retragerea Ordinului Naţional Steaua României a lui Laszlo Tokes.
"Trebuia să nu i se dea. Una dintre principalele afirmaţii a fost că ziua de 1 Decembrie este o zi de doliu pentru domnia sa. Apoi, a cerut protectorat Ungaria asupra Transilvaiei. Noi i-am cerut retragerea Ordinului Naţional Steaua României celui care i-a dat-o, preşedintelui Băsescu. Domnia sa a dat dosarul nostru lui Tokes, care ne-a dat în judecată. A pierdut la Curtea de Apel şi a pierdut şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Între timp a venit un nou preşedinte care în baza hotărârii noastre i-a retras prin decret Ordinul. Domnul Tokes i-a dat în judecată pe preşedinte şi pe prim-ministrul care a contrasemnat decretul, conform legii. A avut loc procesul la Curtea de Apel Bucureşti şi s-a câştigat. Tokes nu merită să poarte această decoraţie, care este cea mai înaltă în statul român", a afirmat Costin Georgescu, fost şef SRI.
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a intrat în direct la emisiunea Realitatea Românească, unde a susţinut că în cei 10 ani de mandat la Cotroceni a pledat pentru recuperarea tezaurului de la ruşi.
"Cine v-a băgat în cap că eu i-aş fi spus lui Prunariu să nu deschidă subiectul tezaurului, v-a minţit", a zis Băsescu.
A urmat o discuţie dură între Traian Băsescu, pe de o parte, şi moderatorul Octavian Hoandră, Costin Georgescu, fostul şef al SRI, şi avocatul Giorgiu Coman, pe de altă parte.
Băsescu: Domnule Hoandră, mă surprinde că-mi spuneţi "domnule preşedinte". Înainte îmi spuneaţi "trădător". Luaţi notă: cine v-a băgat în cap că eu i-aş fi spus lui Prunariu să nu deschidă subiectul tezaurului, v-a minţit. În tot mandatul meu a fost o constantă. Cât de cât s-au mai recuperat nişte bunuri din tezauri, care au fost predate Băncii Naţionale: documente, opere de artă.
Având în vedere că fostul şef de stat ridica tonul la invitaţii din platou, Băsescu a fost contrat:
GIORGIU COMAN, avocat: Domnule Băsescu, dar chiar săriţi calul! După ce că v-aţi bătut joc de ţara asta 10 ani de zile, să interveniţi să jigniţi nişte oameni în platou?
Hoandră: Lăsaţi-l, că e pe telefon, domnule avocat.
Băsescu: Domnul Georgescu spune că m-am dus la taberile de vară ale ungurilor. De faţă cu Viktor Orban le-am spus ungurilor că pot avea atâta autonomie cât este la Caracal. Domnule Georgescu, în timp ce ai fost şeful SRI, ai făcut un preşedinte la final de mandat să spună că l-a îngenuncheat sistemul!
COSTIN GEORGESCU, fost şef SRI: Eu nu v-am jignit, domnule Băsescu.
Băsescu: Eşti un trădător, băi Costin Georgescu!
COSTIN GEORGESCU, fost şef SRI: O să ne vedem la Tribunal, domnule ex-preşedinte.
Apoi, Traian Băsescu şi moderatorul Octavian Hoandră au intrat într-un dialog pe marginea recuperării tezaurului.
Hoandră: Avem dreptul să spunem ce dorim. Eu nu mint.
Băsescu: Aţi spus că eu i-aş fi zis ambasadorului României la Moscova să nu mai discute despre tezaur.
Hoandră: O să vă aduc proba, domnule preşedinte. De asta nici nu m-am enervat, că eu ştiu exact ce vorbesc. Încercaţi să fiţi politicos, chiar dacă aţi fost preşedinte. Ştiu că sunteţi needucat. La revedere, domnule pereşedinte!
Jurnalistul Florian Bichir a redirecţionat discuţia spre aflarea adevărului despre lovitura de stat din 1989.
"Ne-am inflamat cu toţii. Am urmărit de când aţi început demersul cu Revoluţia română. Singurul lider politic care a sprijinit iniţiativa aflării adevărului a fost Băsescu. E singurul om politic care a sprijinit aflarea adevărului despre Revoluţie", a spus Bichir.