MENIU

Ce ar fi făcut Băsescu dacă era președinte, după mesajul SUA: "Aș fi reacționat. RĂU”

Președinții celor două Camere pot reprezenta Parlamentul la defilarea de 1 decembrie, la o recepție, dar nu atunci când semnează un comunicat în numele legislativului, a declarat miercuri fostul președinte Traian Băsescu, senator PMP, care a mai spus că PNL a fost până nu demult partenerul PSD atunci când "obiectivul major era să captureze justiția ca să aibă putere".

"Domnii Dragnea și Tăriceanu și-au asumat un răspuns în numele Parlamentului Romaniei. Într-adevăr, ei reprezintă Parlamentul, dar pot să reprezinte la defilarea de la 1 decembrie, la recepția de la Cotroceni de seara, pot să-l reprezinte alături de Daia, să vândă oaia, dar nu pot să reprezinte plenul celor două Camere într-o astfel de întreprindere politică fără discutarea documentului în Parlament și votarea lui. (...) Ar trebui să încercăm acum să diminuăm ridicolul în care cei doi șefi de camere ne-au așezat", a spus Băsescu la Parlament, adăugând că va semna un document de protest inițiat de PNL dacă acesta "va fi o reprezentare corectă și o interpretare corectă la comunicatul Departamentului de stat".

Băsescu a afirmat că, dacă ar mai fi fost președinte, ar fi reacționat în situația creată în urma schimburilor de comunicate între Departamentul de stat al SUA și președinții celor două Camere. "Aș fi reacționat. Rău. La adresa celor doi. (...) Avem o diplomație la pământ. Aceste legi au generat fiori și la Bruxelles și la Washington. Guvernul trebuia să transmită tuturor ambasadorilor din țărilor NATO și UE ce intenționează să facă", a spus fostul șef de stat.

Băsescu: Comunicatul Departamentului de stat nu pune sub semnul întrebării suveranitatea Parlamentului

Potrivit acestuia, România este în situația în care riscă să deterioreze niște relații "pentru proastă și defectuoasă înțelegere a modului cum lucrează guvernul Statelor Unite".

"Prin comunicatul purtătorului de cuvânt al Departamentului de stat nu se interzice discutarea acestor legi sau nu ni se cere interzicerea discutării acestor legi, ci are două semnificații principale — prima este legată de neîncredere. Este o expresie a neîncrederii. Al doilea element esențial al comunicatului este că face referire la prevederile din proiectul transmis de ministrul Justiției, Tudorel Toader. (...) Nicidecum nu este vorba despre o interdicție dată Parlamentului, așa cum încearcă unii să interpreteze comunicatul sau cum se rățoiesc cei doi — Tăriceanu și Dragnea — că Parlamentul e suveran. Comunicatul Departamentului de stat nu pune sub semnul întrebării suveranitatea Parlamentului, dimpotrivă, sugerează să se dea atenție unor prevederi din pachetul elaborat de Tudorel Toader", a apreciat Traian Băsescu.

El a arătat că Departamentul de stat al SUA "știe cu cine are de-a face", iar când se trimit informările despre România pe tema justiției există toate consemnările de activitate ale partidelor.

"Și Departamentul de stat nu poate sa nu-și amintească că actualul PSD, alături de PNL, până nu demult spuneau "Nu avem toată puterea până nu avem justiția". Ei știu că acesta este partidul care, alături de liberali, voia să captureze justiția în 2012 prin suspendarea președintelui, a fost laitmotivul suspendării — Băsescu ne bagă la pușcărie și nu avem puterea până când nu putem mâna pe justiție. Doi — nu faceți o comisie specială când aveți comisii ordinare care pot lucra pe legile justiției, care într-adevăr trebuie modificate anumite puncte. Or faptul că a apărut o comisie specială a fost de natură să alerteze Departamentul de stat, cu atât mai mult cu cât în fruntea acestei comisii este domnul Iordache, care în prima parte a anului și-a așezat galoanele de luptă împotriva justiției prin celebra Ordonanță 13. Mai mult, semnatarii acestei misive către Departamentul de stat n-au cum să nu fie o carte de vizită extrem de negativă. Un condamnat — Dragnea — deci un condamnat — îi scrie Departamentului de stat, iar celălalt, când era prim ministru, striga sus și tare să retragem trupele din Irak. (...) Îngrijorarea sporește, pentru că Departamentul de stat știe foarte bine că partidul care acum stă cu justiția în gură — PNL — era partenerul PSD-ului când obiectivul major era să captureze justiția ca să aibă putere. Deci acest PNL, care dintr-o dată a devenit un apărător necondiționat al justiției, este parte din istoria recentă a luptei împotriva justiției", a mai afirmat fostul președinte.

Băsescu a concluzionat că suveranitatea Parlamentului nu este atacată de comunicatul Departamentului de stat al SUA.

„În schimb, vine și susține parteneriatul strategic pentru secolul XXI semnat la Washington în 2012 în care avem și articol în care ne angajăm să respectăm statul de drept, să-l consolidăm și articol în care vorbește despre respectarea drepturilor fundamentale. Acesta este sensul acestui comunicat, el trebuie privit cu responsabilitate și la dimensiunea la care el este în realitate cu privire la ce cere Departamentul de stat Parlamentului Romaniei — să corecteze articolele care sub îndrumarea fostului judecător de CCR și membru al comisiei de la Veneția, Tudorel Toader, articolele pe care acest domn le-a introdus în proiectele de revizuire a legislației justiției. (...) SUA au primit contractul Bechtel și asta nu l-a scutit nici pe Adrian Năstase să piardă alegerile, nici pe Adrian Năstase de pușcărie. Și Mitrea a făcut între timp, deci SUA nu se cumpără cu contracte, dar trebuie să recunosc, pentru că văd această discuție sau mici interpretări, prin parteneriatul strategic ne angajăm să ne compatibilizăm armamentele", a adăugat senatorul PMP.