Băsescu cere SRI să desecretizeze informările către Preşedinţie pe tema dezinfectanţilor din spitale
Serviciul Român de Informaţii ar fi sesizat autorităţilor situaţia din unităţile medicale. Asta susţine, astăzi, Gazeta Sporturilor, care citează o sursă a SRI.
SRI a transmis şi un comunicat către redacţii:
"Dreptul la sănătate este un drept constituțional. Iar SRI acționează, impreuna cu celalte instituții partenere, pentru a proteja acest drept, alături de toate celelalte drepturi constituționale ale cetățenilor.
SRI informează decidenții legali despre vulnerabilitățile sistemului public de sănătate. În documentele de informare adresate beneficiarilor legali, cu privire la problema infecțiilor nosocomiale, au fost prezentate inclusiv aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare pentru dezinfectanții utilizați la nivelul unităților spitalicești din țară.
Printre beneficiarii legali ai informărilor noastre pe această problematică sunt președinții de Consilii Județene, prefecții, miniștrii, primul-ministru, Președintele României. Toți acești beneficiari legali au primit informări constante, fiecare, potrivit atribuțiilor lor, despre disfuncționalitățile din sistemul public de sănătate din România".
Traian Băsescu, fostul preşedinte al României în perioada 2004-2014, cere o desecretizare a acestor informări din partea SRI.
"Din afirmaţiile purtătorului de cuvânt al SRI înţeleg că în ultimii 5 ani instituţia a informat Preşedenţia cu privire la tratarea defectuoasă a infecţiilor din spitale, cu substanţe dezinfectante diluate, furnizate de firma domnului Condrea sau de orice alt furnizor care a diluat (falsificat) substanţele de dezinfecţie.
Cred că este corect şi necesar ca informările adresate Preşedintelui României pe această problemă să fie făcute publice de către SRI", a afirmat Traian Băsescu.