Băsescu: Brexit, un vis urât din care Marea Britanie s-a trezit, România are o şansă unică
Fostul preşedintele Traian Băsescu susţine că votul de respingere a acordului Brexit a fost cel mai clar semn că s-a declanţat bătălia pentru rămânerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Uniunea Europeană .
"În urma votului dat azi (marţi - N. R.) în Parlamentul de la Londra, Regatul Unit nu mai are condiţiile politice şi legale pentru a părăsi Uniunea Europeană. În mod cert, premierul britanic va trebui să demisioneze, vor exista alegeri parlamentare anticipate şi va fi organizat un nou referendum pentru Brexit, referendum prin care electoratul Regatului Unit îşi va readuce ţara înapoi în Uniunea Europeană", este scenariul descris de Băsescu.
Este o şansă uriaşă pentru Uniunea Europeană să rămână unită şi întreagă, iar România să fie ţara în a cărei preşedinţie UE s-a consolidat în loc să fie ţara în mandatul căreia Uniunea Europeană s-a micşorat. "Din acest moment România are şansa unui mandat de succes. Oare avem capacitatea să ne jucăm şansa?" se întreabă fostul preşedinte, într-o postare pe reţelele de socializare.
În urmă cu o săptămână, Traian Băsescu nota că "România poate zgâlţâi Uniunea Europeană, care pare debusolată şi fără curaj în a-şi defini propriul viitor, dacă lansează bătălia pentru rămânerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Uniunea Europeană".