MENIU

Baremul la Informatică BAC 2018 a fost modificat, după ce Ministerul Educaţiei a greşit un răspuns

<p>Barem gresit Informatica BAC 2018</p>
<p>Barem gresit Informatica BAC 2018</p>
<p>Barem gresit Informatica BAC 2018</p>
<p>Barem gresit Informatica BAC 2018</p>

Ministerul Educaţiei este acuzat de elevi şi părinţi că a greşit baremul la Informatică BAC 2018.

UPDATE. Baremul la Informatică a fost modific. Ambele Răspunsuri (a şi b) sunt acceptate la fiind corecte.

Elevii de clasa a 12-a spun că problema 2 de la Subiectul II (întrebare grilă) are variante multiple de răspuns şi că în barem figurează cu un singur răspuns corect (răspunsul b. 4). Ei susţin că nu este corect ca unii elevi să fie depunctaţi în condiţiile în care ambele variante de răspuns sunt corecte.

Astfel, elevii care au sustinut examenul la Informatică la aceasta proba au deschis o petitie prin care solicită Ministerului Educaţiei să ia în calcul ambele răspunsuri corecte, nu doar cel specificat în barem.

Un laborant al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti a explicat pentru realitatea.net că baremul este greşit şi că răspunsul corect este a. 3. 

Acesta a realizat o reprezentare grafică a răspunsul corect care corespunde cu explicaţia dată de elevii care au lansat petiţia:

Aşadar, spune acesta, numărul minim de vârfuri ale grafului este 3.

Un absolvent al facultării de Calculatoare a explicat pentru realitatea.net că în mod norma când se vorbeşte de un graf orientat se presupune că este vorba de un graf simplu, însă acest lucru trebuia precizat în întrebarea grilă. Astfel, conform acestuia, întrebarea lasă loc de interpretări şi presupuneri, ceea ce nu este normal să se întâmple la examenul naţional de Bacalaureat.

"Odată cu examenul de Bacalaureat, proba la Informatică a adus de la sine mari controverse. Unul din subiecte (problema 2 de la subiectul 2), cu variante multiple de răspuns, figurează în barem cu un singur răspuns (b.4). Problema este că acest răspuns este valid, țînând cont DOAR de materia care se predă la liceu, pentru Bacalaureat. Dacă știm teoria grafurilor în totalitate, observăm imediat că problema duce la alt răspun, anume varianta a. 3, deoarece noțiunea de buclă (arc de la un nod la el însuși) există, ducând astfel la răspunsul acesta (care reprezenta numărul minim de noduri, așa cum s-a cerut).

Mi se pare extrem de nedrept să nu fie punctat un elev care știe mai mult decât simplă programă de liceu, având în vedere faptul că elevul știe ceva corect! S-a făcut și o petiție pentru recunoașterea ambelor răspunsuri, dar sper să se facă dreptate, deoarece nu este normal să sufere un om care știe prea mult!", ne-a scris un cititor realitatea.net.

"Aș dori să sesizez o greșeală în baremul de corectare al examenului de bacalaureat la proba de informatică, profilul matematică-informatică. După cum prea bine se știe, barem a fost afișat la ora 15:00, în urma căruia mulți elevi au rămas surprinși și nemulțumiți. Este vorba despre problema a două de la subiectul al doilea, atașată mai jos, în care se cerea răspunsul cu numărul minim de noduri, aceștia spunând că este b. 4. Una dintre rezolvările CORECTE, care implică folosirea unei bucle, din care rezultă numărul minim, a. 3, este de asemenea atașată conțînând și argumentarea altor elevi. Într-un graf orientat, o buclă adaugă unu la gradul intern și extern al nodului, comisiei sigur i-a scăpat acest detaliu, dar asta nu transformă răspunsul în unul greșit.

Acest lucru este foarte IMPORTANT și trebuie adus la cunoștința Ministerului Educației și Învățământului pentru că ar fi depunctați cu 4 punctepe nedrept niște elevi care chiar știu informatică. Notele de la examenul de bacalaureat sunt esențiale pentru admiterea la unele facultăți, ceea ce ar implică o posibilă respingere a unori elevi care ar fi depunctați în mod neîntemeiat. Tocmai din acest motiv, elevii care au susținut azi examenul la această proba au început o petiție.

În concluzie, ambele răspunsuri, a și b, at trebui punctate ca atare pentru a evita orice fel de dezavantaj", ne scrie o altă persoană.

Elevii şi părinţii au creat o petiţie prin care cer să fie punctate ambele varinate de răspuns.

"Referitor la exercițiul 2 al subiectului al II-lea

În barem varianta corectă este b. 4, în schimb folosirea unui arc de la un vârf la el însuși duce la obținerea că rezultat a variantei a .3. În programa pentru Bacalaureat apare precizat la grafuri orientate noțiunea de arc.

Corect ar fi să fie punctate ambele variante din moment ce nu s-a precizat că nu se pot folosi arcuri de la un vârf la el însuși", se arată în petiţie.

Potrivit Ministerului Educației, 136.871 de candidaţi din toate promoţiile, dintre care 118.856 de candidați din promoția curentă și 18.015 candidați din promoțiile anterioare), s-au înscris pentru a susține probele scrise de la Bacalaureat 2018.

Subiecte Informatica BAC 2018. Subiectele la C/C++ şi Pascal. Barem corectare

Conform calendarului examenului de Bacalaureat 2018, afişarea primelor rezultate în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro este prevăzută pentru data de 4 iulie, până la ora 12:00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12:00-16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.