MENIU

Bărbatul reținut pentru 30 zile, după ce a fost prins la volan, de două ori în aceeași zi, beat și fără permis

Bărbatul reținut pentru 30 zile, după ce a fost prins la volan, de două ori în aceeași zi, beat și fără permis/ Arhivă foto

Un bărbat de 36 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a fost prins la volan beat și fără permis de conducere, de două ori în aceeași zi, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Pe 30 decembrie, în jurul orei 01.30, o patrulă de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat în flagrant delict un bărbat de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Sascut, aflându-se sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, scrie Ziarul de Bacău.

​În urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit mai multe nereguli. Mai exact, oamenii legii au aflat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu are poliță de asigurare obligatorie valabilă la momentul controlului, totodată, autoturismul având înmatricularea suspendată.

​Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis.

​Câteva ore mai târziu, în aceeași zi, respectiv în jurul orei 16.30, o altă patrulă de poliție rutieră l-a depistat în flagrant pe același bărbat în timp ce conducea un autoturism în localitatea Sascut, aflându-se sub influența alcoolului.

​Testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din verificările efectuate în baza de date a reieșit că, autoturismul condus de către acesta avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare atribuite altui autovehicul.

​Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

La data de 31 decembrie 2023, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

​Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.