Bărbatul părăsit de iubită, convins să coboare de pe stâlp după 60 de ore! Acesta amenința că își pune capăt zilelor
Bărbatul în vârstă de 35 de ani din Mehedinți care s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune pentru că iubita l-a părăsit a fost convins de negociatori să coboare după 60 de ore. Polițiștii l-au reținut și acum urmează să fie supus unor controale medicale.
După 60 de ore în care bărbatul din localitatea Cerneți, județul Mehedinți a stat cocoțat pe un stâlp de înaltă tensiune în semn de protest că iubita sa l-a părăsit a fost în cele din urmă convins de salvatori să coboare.
A fost mobilizare de amploare a echipajelor de salvatori care au intervenit cu mai multe autospeciale. Pentru a nu se ajunge la o adevărată tragedie, un angajat al companiei de energie electrică a fost trimis la fața locului pentru a scoate de sub tensiune firele de curent electric.
Atât apropiații cât și mama acestuia au mers să îl convingă să se dea jos însă fără succes. Femeia spune că fiul ei era în depresie după certurile cu iubita.
"Ea vrea să plece pe 20 (august - n.r.). Nu știu ce neînțelegeri, ce s-au certat, ce i-a spus, a vrut să-l îndepărteze, să-l gonească, să se ducă cu ea în Austria", spune mama barbatului.
Alarma la 112 a fost dată de un bărbat care a trecut prin zonă și l-a văzut. Nu ar fi prima dată când bărbatul recurge la acest gest, în luna iunie, a stat urcat pe un stâlp din sat mai bine de 27 de ore.