Bărbatul care l-a înjunghiat pe scriitorul Salman Rushdie, acuzat de tentativă de omor
Bărbatul care l-a înjunghiat pe scriitorul Salman Rushdie a fost pus sub acuzare pentru tentativă de omor și transferat într-un penitenciar, relatează Daily Mail.
Infracţiunile de gradul doi sunt cele care nu sunt premeditate sau planificate, ci mai degrabă comise impulsiv. Potrivit criminaaldefenselawyer.com, în astfel de cazuri pedeapsa poate fi de 5 până la 15 ani de închisoare.
După atacul de vineri, agresorul a fost plasat în detenţie fără cauţiune, potrivit News.ro.
Rushdie a fost înjunghiat în gât şi în tors, vineri, în timp ce era pe scenă la o prelegere în statul New York, fiind dus pe calea aerului la spital. După o operaţie care a durat mai multe ore, Rushdie a fost conectat la un ventilator şi nu putea vorbi, vineri seara, după un atac condamnat de scriitori şi politicieni din întreaga lume ca un asalt asupra libertăţii de expresie.
Rushdie, în vârstă de 75 de ani, era prezentat pentru a vorbi în faţa unui public de câteva sute de persoane despre libertatea artistică la Institutul Chautauqua din vestul statului New York, când un bărbat s-a repezit pe scenă şi s-a aruncat asupra scriitorului, care a trăit cu o recompensă pusă pe capul său de la sfârşitul anilor 1980.
Scriitorul Salman Rushdie, care s-a născut în India şi care şi-a petrecut mai mulţi ani ascunzându-se după ce Iranul le-a cerut musulmanilor să îl ucidă din cauza scrierilor sale, a fost operat după ce a fost înjunghiat, fiind conectat la un ventilator, şi cel mai probabil îşi va pierde un ochi.