MENIU

Bărbatul care a aruncat ulei de motor în râu a primit două amenzi usturătoare. Îl costă cât o garsonieră

Bărbatul care a poluat râul Argeș a fost aspru amendat

Bărbatul în vârstă de 38 de ani care a aruncat peste 300 de litri de ulei de motor în râul Argeș a fost identificat de polițiști și a primit două amenzi uriașe. Una în valoare de 60.000 de lei și alta de 40.000 de lei. În plus, ca bonus, oamenii legii i-au întocmit și un dosar penal pentru infracțiunea de poluare a apei. 

Individul este din localitatea Suseni, județul Argeș și este administratorul unui service auto. Acum acesta este obligat să plătească 60.000 de lei la Garda de Mediu Argeș și alți 40.000 de lei la Administrația Bazinală.

„Au fost prelevate probe de apa din mai multe sectiuni. Echipele de interventie ale apelor romane au inceput actiunea de decolmatare si curatire a vaii locale unde s a produs poluarea” a declarat un oficial al autorităților.

Localnicii au fost cei care au alertat autoritățile. Aceștia au spus că au simțit un miros puternic de petrol în apropierea râului și au văzut și urme de ulei în apă. Oamenii s-au temut ca apa contaminată să nu le pună în pericol sănătatea sau le omoare animalele.

În cursul serii de 31 ianuarie, polițiștii argeșeni au fost sesizați prin numărul de urgență 112 cu privire la faptul că, pe râul Argeș, în zona Podul Viilor, se observă urme de reziduuri petroliere.

Mai multe echipaje de la Garda de Mediu se vor mobiliza zilele acestea pentru a curăța în totalitate râul contaminat.