MENIU

Bărbatul care a adus o cucuvea la protestul de la Cotroceni ar putea face închisoare

Societatea Ornitologică Română a anunţat, marţi, că a sesizat Garda de Mediu în cazul bărbatului care a adus o cucuvea la protestul de luni de la Palatul Cotroceni, spunând că dezaprobă vehement "folosirea unei cucuvele vii pe post de recuzită de protest".

"Societatea Ornitologică Română dezaprobă vehement folosirea unei cucuvele (Athene noctua) vii pe post de recuzită de protest, indiferent de ideile susţinute. Un animal sălbatic nu trebuie chinuit sub nicio forma, de aceea am înştiinţat Garda de Mediu pentru a verifica încălcarea prevederilor OUG 57/2007", spun reprezentanţii Societăţii Ornitologice Române într-un mesaj postat marţi pe Facebook, conform News.ro.

Aceştia precizează că este infracţiune şi se sanctionează cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă vânzarea, deţinerea şi/sau transportul în scopul vânzării şi oferirii spre vânzare a păsărilor sălbatice.

Unul dintre participanţii la manifestaţia care a avut loc luni la Palatul Cotroceni şi la care au luat parte aproximativ 500 de persoane a venit cu un pui de cucuvea, referire la o adresă de mail pe care ar fi folosit-o procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kövesi.

Sursa foto Inquam

 

Mai multe articole despre:
protest cucuvea societatea ornitologica