MENIU

Bărbatul acuzat că şi-a ucis soţia într-un coafor din Iaşi şi apoi a încercat să se sinucidă,arestat

Bărbatul acuzat că şi-a ucis soţia într-un coafor din Iaşi, iar apoi a încercat să se sinucidă a fost arestat preventiv, vineri, pentru 29 de zile, în baza unui mandat emis pe numele său de Tribunalul Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Judecătorii Tribunalului Iaşi au eliberat pe numele lui Vasile Olaru, externat, joi, de la Spitalul de Psihiatrie "Socola", unde fusese internat în scopul realizării unei expertize medicale pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii crimei, un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
"Dacă apăreau probleme mai grave rămânea internat. Având în vedere că este în continuare anchetat de organele de Poliţie... El este stabil, dar într-o stare în care este orice om aflat într-un proces şi anchetat", a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX Andreea Szalontay, director medical la Spitalul de Psihiatrie "Socola".
Vasile Olaru a fost externat, miercuri, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sfântul Spiridon" din Iaşi, după mai mult de două săptămâni de comă, după ce a încercat să se sinucidă cu acelaşi cuţit cu care a omorât-o pe soţia sa.
"Pacientul a fost deja externat, starea acestuia de sănătate a fost suficient de bună pentru a permite asta. A fost externat cu recomandări venite din partea medicului curant de la Chirurgie şi cu necesitatea de a veni la control", preciza miercuri, corespondentului MEDIAFAX conf. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi.
După ce Vasile Olariu a părăsit spitalul unde s-a aflat în permanenţă sub paza Poliţiei, bărbatul a fost condus la sediul Parchetului Tribunalului Iaşi pentru a fi audiat. În urma acestor audieri, procurorul responsabil de caz a decis ca Vasile Olaru să fie dus la Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola din Iaşi, pentru un consult de specialitate.
Bărbatul în vârstă de 31 de ani a intrat, pe 28 decembrie 2013, în coaforul aflat la parterul Căminului studenţesc T17, de pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iaşi, unde lucra soţia sa, şi a înjunghiat-o pe aceasta de mai multe ori, după care a încercat să se sinucidă. Coodonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, declara, la momentul respectiv, că echipajul medical care a ajuns la faţa locului a constatat că femeia avea plăgi multiple la gât şi abdomen şi era în stop cardio-respirator, încercându-se fără succes resuscitarea acesteia.
La rândul său, bărbatul avea plăgi abdominale şi era în şoc hemoragic, fiind dus în stare gravă la Spitalul "Sfântul Spiridon", unde a suferit şi un stop cardio-respirator, fiind resuscitat şi supus unei intervenţii chirurgicale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Iaşi, Anca Vâjâiac, conflictul între cei doi soţi a avut loc într-o anexă a coaforului, şi nu în locul în care se aflau clientele şi celelalte angajate ale salonului.
Anca Vâjâiac a declarat că femeia, în vârstă de 38 de ani, depusese o plângere la Poliţie împotriva soţului său, la începutul lunii noiembrie, pentru lovire şi alte violenţe, însă la scurt timp a retras plângerea, după ce s-ar fi împăcat cu acesta.
În 26 decembrie, femeia a depus o a doua plângere împotriva soţului său, după ce a fost agresată din nou de acesta, ulterior ea fiind cazată, împreună cu copiii, într-un centru pentru protecţia victimelor violenţei domestice.
Cei doi soţi aveau trei copii - două fetiţe în vârstă de doi ani şi şapte luni, respectiv 13 ani şi un băiat major.
Cele două fete minore ale femeii vor fi încredinţate unui unchi, decizia fiind luată în urma anchetei desfăşurate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi.

Mai multe articole despre:
Iaşi crimă soţie ucisă coafor