Bărbat, transportat la spital după s-a aruncat de pe un pasaj și a căzut pe o mașină aflată în trafic! Val de tentative de suicid la Timișoara
Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a aruncat, vineri, de pe un pasaj din Timişoara şi a căzut pe o maşină aflată în trafic! Vorbim deja despre a treia tentativă de sinucidere din oraș din această săptămână, după cazul militarului care a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 7 al unui bloc și cel al femeii care locuia pe aceeșai stradă cu militarul și care s-a aruncat de la etajul 10 al unui imobil.
Incidentul a avut loc vineri la pasajul de cale ferata de pe Gheorghe Lazar. Din primele date, se pare ca timisoreanul in varsta de 67 de ani a sarit de pe pod și a cazut direct pe o masina aflata in trafic. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal din oraș, transmite realitateadetimis.net.
Polițiștii locali transmit că au fost sesizați prin apel 112 că un bărbat ar fi căzut de pe viaductul Căii Ferate, situate pe strada Gheorghe Lazăr din municipiu Timișoara, pe portbagajul unei mașini aflate în mers, condusă de un bărbat în vârstă de 24 de ani. Bărbatul care a căzut are 67 de ani și a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili cauzele producerii incidentului.
Aceasta este a treia tentativă de sinucidere din Timişoara.
Miercuri, o femeie de 53 de ani s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc de locuinţe de pe Calea Şagului din Timişoara şi a căzut pe acoperişul de la intrarea în bloc. Femeia a supravieţuit căderii şi a fost transportată la spital.
Joi un bărbat de 37 de ani, cadru militar, a stat 24 de ore pe pervazul ferestrei de la etajul 7 ameninţând că se va arunca în gol.
Un negociator şi un pompier care a coborât în rapel de la un etaj superior au reuşit să îl imobilizeze. Acesta a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie din Timişoara.