MENIU

Bărbat transportat la spital cu arsuri la mâini și față! Un incendiu i-a mistuit locuința

Intervenție medici

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost transportat de urgență la spital cu arsuri la nivelul mâinilor și al feței, după ce un incendiu i-a mistuit locuința, relatează realitateadevaslui.net.  

Începând cu ora 06:00, pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD tip B2 (EPA), pentru limitarea/lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Bârlad, pe strada Emil Racoviță, respectiv, pentru evaluarea, acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui bărbat care a suferit arsuri.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată, proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 55 ani având nevoie de îngrijiri medicale.

Barbatul a fost evaluat și a primit primul ajutor medical în  ambulanța SMURD, ulterior fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad.

Victima prezenta arsuri de gradele I și II la nivelul feței și mâinilor, precum și o ușoară intoxicație cu fum.

După aproximativ două ore, incendiul a fost lichidat.

Locuința a fost degradată în totalitate. 

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Mai multe articole despre:
incendiu barbat arsuri barlad