Bărbat scos de sub un mal de pâmânt, după o intervenție dificilă de opt ore
Pompierii din Arad au încheiat, în cursul nopții de luni către marți, cu bine misiunea de scoatere de sub pământ, în viață, a unui bărbat de 57 de ani, peste care căzuse un mal de pământ, după 8 ore de intervenție, perioadă în care malul s-a mai prăbușit și în perioada intervenției. Misiunea a fost cu atât mai grea cu cât muncitorul prins sub pământ este tatăl unuia dintre pompieri.
În timpul misiunii, malul s-a prăbușit din nou, iar bărbatul bărbatul, care fusese dezgropat până la genunchi, a fost îngropat iar până la brâu, așa că pompierii au continuat intervenția.
„Lupta pentru viață continuă! Am învins din nou, după mai bine de opt ore. Opt ore în care am săpat, am tremurat, ne-am rugat, cu atât mai mult cu cât victima este tatăl unui coleg de al nostru de la Gurahont. Am avut încredere în noi, în forțele noastre și profesionalismul nostru. Ne-am făcut din nou datoria, datoria de salvatori! S-a prăbușit pământul peste noi dar nu am renunțat și pana în final am învins. Noi suntem ISU ARAD!”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.
Detalii pe Realitatea de Arad