Bărbat rănit după ce a ajuns cu maşina pe terasa unui bar din Adjud
Accident incredibil în municipiul Adjud! Un şofer în vârstă de 37 de ani a fost transportat la spital, joi după-amiază, după ce a ajuns cu maşina pe terasa unui bar din oraș. Șoferul a suferit mai multe traumatisme la picioare. Pentru moment nu se cunosc cauzele producerii accidentului și nici dacă pe terasa barului se aflau sau nu clienţi.
Potrivit pompierilor, în urma accidentului, bărbatul aflat la volan a fost rănit, el fiind preluat de ambulanţă şi transportat la spital.
La faţa locului au intervenit pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă.
"În urma impactului şoferul autoturismului a suferit traumatisme la membrele inferioare. Echipajul SMURD a preluat pacientul, un bărbat în vârstă de 37 de ani, pe care, ulterior, l-a transportat la spital, pentru îngrijiri de specialitate. De asemenea, pompierii au asigurat măsurile necesare de prevenire a incendiilor, la locul intervenţiei", informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.