Bărbat mort la Iași, după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el în timp ce lucra la canalizare. Cazul, anchetat de Poliție și ITM
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a murit, luni, după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Incidentul s-a petrecut în localitatea ieşeană Cotnari, în timp ce bărbatul efectua lucrări de canalizare. În cauză au fost deschise două anchete, în paralel. Una este demarată de Poliție, iar o alta de ITM.
La fața locului a ajuns o echipă de pompieri. Victima afost extrasă de sub malul de pământ în stare de inconştienţă, fiind ulterior preluată de către medici.
În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, într-un final s-a declarat decesul bărbatului.
"Pacientul a fost găsit sub un mal de pământ în stop cardiorespirator. La sosirea echipajelor medicale se efectuau manevre de resuscitare de persoanele de la faţa locului, care l-au extras parţial de sub malul de pământ. Ulterior a fost extras complet de către pompieri şi preluat de către echipajul cu medic de pe ambulanţă. S-au continuat manevrele de resuscitare, fără răspuns. A fost declarat decesul", a declarat medicul Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.
Atât Poliţia, cât şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat anchete, fiind vorba de un accident de muncă.