MENIU

Bărbat închis pentru crimă din 2003. Confesiunea şocantă făcută abia acum de fratele lui geamăn

Un bărbat a reuşit să îl şocheze pe judecător după ce a anunţat, în timp ce era audiat ca martor, că este responsabil pentru o crimă pentru care fratele său geamăn este închis din 2003.

Karl Smith a spus, în faţa judecătorului şi a întregii Curţi, dar şi a fratelui său geamăn: "Sunt aici ca să mărturisesc o crimă de care el a fost acuzat de nedrept".

Fratele lui Smith, Kevin, a fost acuzat că şi-a ucis un rival dintr-o altă bandă în 2003. Gemeni identici, cei doi fraţi Smith se îmbrăcau la fel şi împărţeau totul, spune familia celor doi, inclusiv sandvişurile.

PROMOTIE IMPORTANTA LA eMAG! TOATE OFERTELE CU REDUCERI POT FI CONSULTATE AICI!



Chicago Tribune susţine, însă, că adevăratul motiv pentru care Smith a recunoscut crima abia acum este că a pierdut apelul pentru o condamnare de 99 de ani la închisoare, pentru o infracţiune violentă din 2008.

Mama celor doi fraţi gemeni susţine că fiul său Karl nu ar minţi în legătură cu aşa ceva, dar procurorul adjunct susţine că bărbatul nu are nimic de pierdut şi, în plus, confesiunea sa nu se potriveşte cu relatările martorilor. Judecătorul va lua decizia, în acest caz.