MENIU

Bărbat trimis în judecată, într-un dosar de pornografie infantilă. Fetele erau chiar nepoatele sale

Bărbat în vârstă de 46 de ani, trimis în judecată, într-un dosar de pornografie infantilă

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, fiind acuzat că ar fi agresat sexual şi ar fi realizat materiale pornografice cu nepoatele sale în vârstă de cinci și, respectiv, șapte ani, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul instituției.

Potrivit comunicatului, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui bărbat în vârstă de 46 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală în formă continuată şi pornografie infantilă în formă continuată.

În rechizitoriul realizat, procurorii susțin că, în perioada 2018 - 2019, bărbatul, profitând de faptul că fratele soției sale le lăsa uneori în grijă pe cele două fiice ale acestuia,în vârstă de 7 ani şi respectiv 5 ani, în locuința sa, a realizat materiale pornografice cu cele două minore prin fotografierea acestora.

"Astfel, inculpatul le-a dezbrăcat pe cele două minore, total sau parțial, după care le-a expus organele sexuale către dispozitivul cu care le-a fotografiat. De asemenea, inculpatul le-a așezat pe minore în anumite poziții cu caracter sexual, uneori poziționându-se langă acestea, astfel încât să creeze aparența întreținerii unor acte sexuale", se arată în comunicatul DIICOT.

În aceeaşi perioadă, arată DIICOT, în timp ce se afla singur cu minorele, bărbatul, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa datorită vârstei fragede, ar fi săvârşit acte de natură sexuală cu cele două minore.

"După realizarea fotografiilor, inculpatul a editat unele fotografii, folosindu-se de anumite aplicaţii informatice, prin augmentarea grafică a sânilor şi prin adăugarea unor elemente grafice pe faţa şi pe corpul minorelor, astfel încât persoanele vătămate să pară machiate, tatuate, cu părul vopsit. De asemenea, inculpatul a modificat multe fotografii prin adăugarea unor elemente care să imite prezenţa lichidului seminal în zona gurii şi în zonele intime ale minorelor", se menţionează în rechizitoriu.

În urma efectuării percheziţiei informatice asupra bunurilor bărbatului, a rezultat că acesta a deţinut în memoria telefonului mobil un număr de 1.843 fişiere de tip imagine care conţineau materiale pornografice cu minori, precizează procurorii.

Mai multe articole despre:
diicot pornografie infantila