Bărbat în comă după ce a căzut de pe acoperişul unei case. A intervenit elicopterul SMURD
Un bărbat de 47 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a ajuns vineri la spital, în comă, fiind transportat de un elicopter SMURD, după ce a căzut de pe acoperişul unui imobil din localitatea Braniştea.
La caz au intervenit echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD şi un echipaj al Ambulanţei, care au găsit victima în stare de inconştienţă, cu respiraţie şi prezentând multiple traumatisme.
Bărbatul a fost intubat, iar elicopterul SMURD solicitat în sprijin l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa, potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, a precizat, pentru Agerpres, că bărbatul accidentat este domiciliat în oraşul Beclean şi efectua lucrări de reparaţii la sistemul pluvial al unui grajd, în momentul în care s-a dezechilibrat, a căzut printre grinzi şi s-a izbit de pardoseala din beton.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.