Bărbat împuşcat mortal la o vânătoare de mistreţi
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, care participa la o partidă autorizată de vânătoare de mistreţi, a fost împuşcat mortal, din greşeală, duminică, în apropiere de oraşul Oţelu Roşu, din judeţul Caraş-Severin.
Incidentul a avut loc, duminică, în zona Valea Jgheabului, care aparţine de oraşul Oţelu Roşu.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Dinu Nicorici, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că bărbatul de 50 de ani împuşcat mortal participa, împreună cu mai multe persoane, la o partidă de vânătoare de mistreţi, care era una legală.
“Am fost sesizaţi prin apel la 112 despre faptul că a avut loc un accident de vânătoare în zona Valea Jgheabului, fiind vorba despre o vânătoare autorizată. A fost stabilit faptul că participanţii aveau cu toţii autorizaţii pentru deţinerea armelor de vânătoare. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Oţelu Roşu, care participa la vânătoare a fost împuşcat mortal, din greşeală, de către un alt bărbat tot de 50 de ani, din acelaşi oraş”, a afirmat Dinu Nicorici.
Poliţiştii cărăşeni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş.