MENIU

Bărbat împuşcat mortal la o fermă de fazani din Iaşi

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost împuşcat, vineri, la o fermă de fazani din Holboca, judeţul Iaşi, el murind la scurt timp la spital la care a fost transportat cu o ambulanţa, potrivit Agerpres. 

La faţa locului au plecat două echipaje, de la Poliţie şi respectiv SMURD. În ciuda eforturilor depuse de medici, victima nu a mai putut fi salvată.

"În sesizarea telefonică se menţiona că o persoană a încercat să împuşte un porc domestic, iar glonţul ar fi ricoşat dintr-o bucată de beton într-o persoană care se afla acolo. O echipă de poliţişti criminalişti şi o alta de la Direcţia Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase efectuează cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt.", a transmis Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

Pacientul se afla în şoc hermoragic la sosirea echipajului, din cauza unei răni penetrante la niveul ficatului. Un proiectil de mari dimensiuni i-a perforat ficatul, ceea ce a provocat o hemoragie masivă.

"A fost dus direct în blocul operator unde o echipă complexă a încercat să îl salveze. În timpul intervenţiei pacientul a făcut un stop cardiorespirator. S-a făcut şi masaj cardiac intern, însă am fost nevoiţi să declarăm decesul", a declarat pentru Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.

Mai multe articole despre:
Iaşi bărbat împuşcat ferma de fazani