Bărbat găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare din județul Suceava. Focul ar fi fost pus intenționat
Descoperire macabră în județul Suceava. Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Din câte se pare, focul ar fi fost pus intenționat.
Potrivit reprezentanților ISU Suceava, la faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de stingere, dar şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă.
"Din nefericire, din interiorul maşinii a fost extras un bărbat, cu arsuri pe toată suprafaţa corporală. Acesta a fost declarat decedat", au precizat sursele citate.
Maşină mistuită de flăcări în curtea unei societăţi comerciale din Arad. De la ce a pornit incendiul
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, scrie bzi.ro.