Femeia susține însă că fostul ei soț este la al treilea ordin de restricție eliberat de autorități, în condițiile în care bărbatul ar fi violent și ar fi agresat-o de mai multe ori: “Eu am trei ordine de protecție împotriva lui. Ultimul a fost eliberat în luna decembrie 2019 și este valabil 6 luni. Potrivit acestui ordin, până în luna iunie 2020, fostul meu soț n-ar trebui să se apropie la mai putin de 100 de metri de mine. Am ajuns la al treilea ordin pentru că nici pe celelalte două nu le-a respectat. De fiecare dată când se întorcea acasă făcea scandal".
Deși susține că a sunat la Poliție pentru a explica situația, se pare că polițiștii i-ar fi spus femeii că nu au ce să facă pentru bărbatul trebuie să stea în izolare la domiciliu.
Purtãtorul de cuvânt al Polției Vaslui, Bogdan Gheorghiță, a declarat că situatia este monitorizată. "Am fost sesizați în cursul zilei de sâmbătă de cãtre o femeie că fostul ei soț a încălcat prevederile ordinului de protectie. A fost deschis un dosar de cercetare penală pentru nerespectarea prevederilor ordinului de protecție (...) Am informat toate instituțiile publice care au atributii în acest sens, având în vedere că persoana s-a întors de curând din străinătate și a intrat în autoizolare la domiciliu", a spus Gheorghiță.