Bărbat din Reșița, spulberat de trenul Interregio București- Suceava. Victima a murit pe loc
În ziua de 20 martie a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii din cadrul Biroului Transporturi au fost sesizați despre un accident feroviar, în municipiul Buzău.
Din primele date de la fața locului se pare că un bărbat a fost surprins în zona căii ferate și accidentat de tren. Accidentul s-a soldat cu decesul bărbatului in vârstă de 43 de ani, din Reșița.
Bărbatul a fost pur și simplu decapitat de locomotiva trenului InterCity București- Suceava, în zona pasajului din spatele spitalului CFR. Se pare că bărbatul a încercat să traverseze, deși din dreapta sa se apropia un tren marfar. A avut timp să traverseze, însă nu ar fi văzut un alt tren care se apropia din aceeași direcție. Locomotiva l-a izbit în plin, victima fiind pur și simplu decapitată.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.