Bărbat din București, arestat pentru pornografie infantilă, viol, act sexual cu un minor
Un bărbat în vârstă de 25 de ani din Bucureşti a fost reţinut de poliţiştii şi procurorii vasluieni, după ce a obligat o fată în vârstă de 12 ani să facă materiale foto-video cu conţinut pornografic explicit şi să i le trimită, apoi a obligat-o să întreţină cu el relaţii sexuale timp de un an. Bărbatul a fost prins când încerca să fugă din ţară, fiind arestat preventiv.
Inspectoratul General al Poliţiei a transmis, miercuri, printr-un comunicat, că poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vaslui, au continuat cercetările, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă, viol şi act sexual cu un minor.
“În cauză s-a reţinut că, începând cu anul 2020, un bărbat, de 25 de ani, din municipiul Bucureşti, ar fi determinat o persoană vătămată minoră (de 12 ani) să realizeze mai multe materiale foto-video, cu conţinut explicit, şi să i le trimită acestuia, prin intermediul reţelelor de socializare. Totodată, persoana bănuită ar fi şantajat-o pe minoră, cu publicarea materialelor foto-video, cu conţinut explicit, pe reţelele sociale şi ar fi întreţinut raporturi sexuale cu persoana vătămată minoră, în mod repetat, în perioada 2020 – decembrie 2021, parte dintre acestea realizându-se prin constrângere”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că în 2021, bărbatul ar fi procurat, deţinut şi transmis către alte persoane materialele pornografice cu fata respectivă.
El a fost prins la sfârşitul săptămânii trecute când încerca să părăsească ţara, prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat Tribunalului Vaslui care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.