Bărbat bătut cu un baston și cu picioarele de paznicii unui supermarket
Sunt imagini șocante din Iași unde un bărbat a fost bătut de paznicii unui supermarket.
Imagini șocante surprinse într-un hipermarket din Iași. Un bărbat a fost lovit de mai mulți agenți de pază cu picioarele, dar și cu un baston. Martorii spun că victima voia să-și cumpere o apă, însă paznicii au încercat să îl scoată afară pentru că se afla în stare de ebrietate.
„Eu am fost martor la tot ce s-a întâmplat în acea seară. Am fost mai mulți martori, pentru că era aglomerat magazinul. Din câte se pare, s-a mușamalizat situația de atunci. Un tânăr care era în stare de ebrietate a vrut să intre în magazin să-și cumpere o apă. L-a oprit domnul de la pază și i-a spus că nu are voie pentru că e beat. Apoi a început să îl bruscheze. Bărbatul a reacționat și le-a spus să îl lase în pace, că are bani și vrea să își cumpere apă. Apoi au încercat să îl scoată afară.
Imediat au venit paznicii. Eu eram la masă, în zona unde se poate mânca, cu încă o persoană și am auzit și văzut tot. Luam masa liniștit, după o zi de muncă. Deodată, pizza a devenit foarte iute, aerul era greu respirabil, insuportabil, pentru că agenții au folosit două spray-uri iritante. Agenții de pază au vrut să-l scoată afară pe acel bărbat, să-l bruscheze. Apoi au venit agenții de pază. În incinta magazinului s-a simțit puternic mirosul de spray iritant”, spune unul dintre martorii la incident, care a dorit să-și păstreze anonimatul, citat de presa locală.