MENIU

Bărbat arestat după ce a vrut să-şi omoare tatăl şi fratele – Detalii șocante

Sursa foto: Poliția Română

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Vâlcea după ce a vrut să-şi omoare tatăl şi fratele, el intrând cu maşina pe contrasens şi ulterior pe trotuar pentru a-i lovi pe cei doi.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a transmis vineri că procurorii au reţinut un bărbat pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor calificat asupra a doi membri de familie şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

„În după amiaza zilei de 30.11.2022, pe fondul unui conflict preexistent, inculpatul i-a lovit intenţionat pe tatăl şi fratele său, cu autoturismul marca Ford Focus, condus sub influenţa băuturilor alcoolice, pătrunzând pe contrasens, pe bulevadul Dem Rădulescu unde se aflau aceştia, context în care a intrat cu partea frontală a autoturismului în ei, după care, întrucât cei doi s-au ridicat şi s-au refugiat pe trotuar, inculpatul a încercat în continuare, în mod repetat, să-i lovească în aceeaşi manieră, pătrunzând cu intenţie cu autoturismul de mai multe ori pe trotuar după aceştia, rămânând, în cele din urmă suspendat cu autoturismul pe trotuar, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică”, se arată în comunicat. 

Bărbatul a fost prezentat Tribunalului Vâlcea, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Mai multe articole despre:
barbat arestat valcea