Bărbat amendat cu 6.000 de lei pentru condițiile inumane în care-și ținea câinele. A legat animalul în plină arșiță, fără apă și mâncare - FOTO
Un bihorean s-a ales cu o amendă de 6.000 de lei pentru condițiile inumane în care=și ținea câinele. Sărmanul animal era legat cu un lanț scurt, care nu-i permitea să se refugieze la umbră, iar pe deasupra nu primea apă sau mâncare, Câinele a fost preluat de autorități într-o stare deplorabilă și dus la un adăpost.
"La momentul controlului, câinele nu beneficia de suficientă apă și hrană, starea de sănătate a acestuia fiind precară, prezentând semne vizibile de malnutriție. Câinele prezenta un comportament apatic și o stare de îngrijire proastă, blana animalului fiind murdară de noroi”, a transmis comisarul șef, Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, potrivit bihon.ro.
Polițiștii l-au identificat pe proprietarul câinelui, un bărbat de 62 de ani și l-au sancționat contravențional cu 6.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.205/2004.
Astfel, câinele a fost transportat la un adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.