Bărbat agresiv, înarmat cu un cuțit, împușcat MORTAL în Germania
Polițiștii din orașul Hamburg au împușcat vineri un bărbat înarmat cu un cuţit, după ce acesta a oprit mai multe maşini şi a ameninţat un şofer. Cazul este anchetat de autorități.
Polițiștii au încercat să-l imobilizeze pe bărbatul violent cu spray cu piper, însă fără succes.
După ce au deschis focul, bărbatul a fost grav rănit și, deși medicii de pe ambulanță i-au acordat primul ajutor, a decedat la scurt timp.
Poliția germană investighează o posibilă motivaţie radicală sau religioasă a acţiunii acestui individ, despre care deocamdată nu au fost oferite detalii, după ce martorii au declarat că ar fi strigat ”Allahu Akbar” (”Allah e mare”), potrivit Agerpres.