MENIU

Barack Obama nu a stabilit un termen pentru încetarea raidurilor aeriene în Irak

<p>Barack Obama</p>

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, care a ordonat raiduri aeriene asupra poziţiilor insurgente din Irak, nu a stabilit un termen pentru încheierea acestei operaţiuni militare, anunţă Casa Albă, potrivit Mediafax.

"Preşedintele nu a fixat un termen pentru încheierea raidurilor aeriene", a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Statelor Unite.

"Este exclusă posibilitatea unui conflict militar prelungit care să implice Statele Unite. Excludem şi posibilitatea trimiterii de efective militare" suplimentare pe teren, a precizat Earnest.

Preşedintele Barack Obama a ordonat joi efectuarea de raiduri aeriene împotriva poziţiilor militare ale grupului terorist Stat Islamic, care ocupă regiuni din nordul şi din estul Irakului.