MENIU

Bănicioiu anunță noi molecule pe lista de medicamente compensate și gratuite

<p>Ministerul Sănătății vrea ca &icirc;n școli să fie introduse ore de educație sanitară</p>

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat, vineri, că noi molecule vor intra anul acesta pe lista de medicamente compensate și gratuite și alte spitale ar putea fi redeschise, la nivel național, informează Agerpres. 

"Și eu și echipa de la Ministerul Sănătății încercăm să fim la înălțimea așteptărilor dumneavoastră și ale celor care beneficiază de sistemul sanitar. Nu știu dacă am făcut multe lucruri bune, dar oricum mult mai puține decât ne-am propus și decât ne-am așteptat până acum. Ați zis 40 de molecule introduse și, evident, lista va continua și anul acesta va fi de bun augur acest domeniu", a afirmat ministrul Sănătății, cu prilejul primei ediții a evenimentului 'Innovation In Health — Awards Ceremony" organizat de Media Systems Communication.

Nicolae Bănicioiu și-a manifestat speranța că, în acest an, Parlamentul va adopta legea veniturilor personalului medical.

"Pe partea de a debloca posturile din sistem și de a-i motiva până la urmă pe oamenii care lucrează în fiecare zi în sistemul medical: medic, asistente, personal mediu sanitar, cred că cel mai important este de a le crea modalitatea și de a lăsa posibilitatea să câștige mai mulți bani în sistemul de stat. Nu înseamnă că nu ne dorim concurență privată, din contră, ne dorim, dar vrem să fim la fel de competitivi și la fel de buni, condiții la fel de decente precum cei de la privat. Cred că vom reuși să facem lucrul acesta, anul acesta poate și trecem legea veniturilor personalului medical prin Parlament, ceea ce s-ar putea întâmpla mai repede decât îmi imaginez chiar și eu", a spus demnitarul.

Ministrul Sănătății a primit, vineri seară, în cadrul galei, premiul special pentru introducerea pe lista de medicamente compensate și gratuite a 40 de molecule noi, pentru deschiderea a 26 de spitale din cele 69 închise "în perioada Guvernului Boc" și pentru deblocarea a mai mult de 3.500 de posturi din sistemul sanitar din România.

Un alt premiu special a fost acordat reprezentantului Universității "Titu Maiorescu" Iosif Urs pentru organizarea sistemului de învățământ privat la standarde europene.

În cadrul galei au fost acordate premii la categoriile: Management public, Management privat, Management internațional, Piața pharma, Terapii medicale, IT și Software, Finanțe, Tehnologie, Resurse umane, Medicină veterinară.