MENIU

"Bandajul injectabil" creat din alge ar putea opri sângerările interne în câteva minute

"Bandajul injectabil" creat din alge ar putea opri sângerările interne în câteva minute

Cercetători din Texas au inventat un ''bandaj'' injectabil realizat dintr-un ingredient regăsit în mod obişnuit în alimente şi nanoparticule. Materialul ajută la oprirea rapidă a sângerărilor interne, dar şi la vindecarea mai eficientă a rănilor.

Atunci când o persoană este rănită, sângerarea poate apărea în unele cazuri şi în interior. Conform Science Alert, focurile de armă sau alte tipuri de răni pot provoca sângerări interne ce trebuie oprite imediat.

În ultimii ani, cercetătorii au realizat noi materiale care pot opri sângerarea, însă oprirea sângerării din regiuni extrem de adânci ale corpului încă reprezintă o provocare. O echipă de cercetători din cadrul Universităţii din Texas au inventat un ''bandaj injectabil'' cu totul nou ce are la bază agent de gelifiere din alge şi nanoparticule bidimensionale din lut.

Împreună, aceste ingrediente formează hidrogel, o substanţă extrem de absorbantă cu o consistenţă gelatinoasă. ''Hidrogelul injectabil este un material promiţător pentru rănile interne şi sângerări, deoarece aceste biomateriale pot fi introduse în zona rănii prin intermediul unei operaţiuni minim-invazive,'' scrie echipa în cadrul lucrării.

Principala substanţă din hidrogelul injectabil este k-caragenan derivat din algele roşii. În cadrul studiilor anterioare specialiştii au descoperit că particulele de nanosilicat pot îmbunătăţi structura gelului prin formarea unui cadru.

Sursa: descopera.ro

Mai multe articole despre:
sânge injecţie sângerare