Băncile din Europa au găsit soluția perfectă pentru a verifica identitatea
Parolele „îmbătrânesc“ și Apple le-a înlocuit cu un cititor de amprente, apoi și alți producători au făcut asta. Însă sistemul bancar din Europa de Nord are o alternativă foarte bună: în loc de parole se bazează pe modul în care tastezi pe telefon.
Până când vom ajunge să ne securizăm eficient informațiile prin cititoare de amprente și sisteme de recunoaștere vocală, bănci din Europa vor să se bazeze pe modul în care tastăm. Deocamdată, implementează această funcționalitate în aplicațiile de Internet banking și se bazează pe tiparul specific al fiecărui utilizator. Folosește coordonate precum cât de repede scrii și cât de mult întârzii pe fiecare tastă atunci când introduci codul PIN, scrie Forbes.
„Noi monitorizăm acele lucruri mărunte. Cât durează să ajungi de la o tastă la alta, ce zonă a tastei apeși, când și unde faci pauză“, a spus Neil Costigan, fondator Behaviosec, o companie din Suedia specializată în securizarea datelor. Băncile din Peninsula Scandinavă au apelat deja la tehnologia companiei, iar testele au mers atât de bine, încât până la finalul băncile din Suedia, Norvegia și Danemarca vor introduce această metodă de certificare a identității utilizatorului. Citeste mai mult pe playtech.ro.