MENIU

CRESC RATELE pentru sute de mii de români. Banca Națională a majorat dobânda-cheie

Foto ilustrativ

Banca Națională a României a majorat, luni, până la 2%, dobânda de politică monetară, indicatorul care influențează toate dobânzile practicate de băncile comerciale. În prima şedinţă a BNR din acest an, dobânda cheie a fost majorată cu 0,25%, în condițiile în care se specula chiar o majorare cu 0,5%.

Decizia de majorare a dobânzii cheie intră în vigoare de mâine, dar efectele asupra creditelor se vor simți în al doilea trimestru al anului.

Vestea proastă este că rata anuală a inflaţiei va creşte probabil gradual în următoarele luni, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, depăşind valorile evidenţiate pe acest orizont de timp de prognoza pe termen mediu din luna noiembrie 2021, potrivit comunicatului băncii centrale.

Potrivit sursei citate, determinante pentru înrăutăţirea perspectivei apropiate a inflaţiei sunt majorările mai ample de preţuri anticipate a fi consemnate de energia electrică şi gazele naturale - chiar şi în contextul aplicării măsurilor de compensare şi plafonare - precum şi de alimentele procesate, în principal pe fondul ascensiunii cotaţiilor produselor energetice şi ale mărfurilor agroalimentare. Impactul acestora este de natură să amplifice şi să prelungească mai mult deviaţia pozitivă a ratei anuale a inflaţiei de la limita de sus a intervalului ţintei, mai ales ulterior sistării măsurilor de compensare şi plafonare a preţurilor la energie, dar şi să genereze pe orizontul mai îndepărtat de timp efecte de bază dezinflaţioniste", se precizează într-un comunicat al BNR remis luni AGERPRES.

Potrivit BNR, incertitudini semnificative rămân, totuşi, asociate efectelor măsurilor temporare de compensare şi plafonare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale pentru populaţie, precum şi modului de evaluare şi de includere a acestora în calculul IPC. Incertitudini şi riscuri continuă, de asemenea, să vină din evoluţia cotaţiilor materiilor prime, mai ales a celor energetice şi agroalimentare, precum şi din situaţia blocajelor în lanţurile globale de producţie şi aprovizionare.

Deciziile CA al BNR vizează readucerea şi menţinerea ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5% ą1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe orizontul mai îndepărtat de timp, într o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală, şi în condiţii de protejare a stabilităţii financiare.

Ratele pentru creditele acordate de băncile din România s-au scumpit deja, de la începutul anului. Indicele de referință pentru creditele consumatorilor, în baza căruia se calculează dobânzile la creditele contractate din primăvara lui 2019, a crescut de la 1,08% la 1,17%.

Această valoare va fi folosită pentru creditele acordate în primul trimestru al anului.

Robor, indicele în funcție de care se calculează creditele acordate înainte de 2019, a avut o evoluție mult mai nefavorabilă. Acesta a ajuns la 3,05%, cu mai mult de 50% peste valoarea pe care o avea în urmă cu un an.