MENIU

Banca Federală a Germaniei anunță recesiune prelungită și inflație severă

Stația Nord Stream 1 Lubmin, Germania (Profimedia)

riza energetică și războiul din Ucraina lovesc în plin economia germană. În raportul său din septembrie, Banca Federală a Germaniei (Bundesbank) apreciază că recesiunea va continua, iar rata inflației ar putea ajunge în curând chiar la două cifre. Și Federația Industriilor Germane (BDI) anunță probabilitatea unei „recesiuni severe”.

În raportul său lunar actual, Bundesbank avertizează cu privire la o recesiune prelungită în Germania, vorbind despre „o scădere clară, amplă și de lungă durată a producției economice”.

Produsul Intern Brut (PIB) real este probabil să scadă moderat până la sfârșitul lunii septembrie și „să se micșoreze semnificativ” în cele două trimestre care urmează, arată HotNews.

În ultimele trei luni ale acestui an, producția economică ar urma să scadă considerabil, potrivit raportului lunar: „Acest scenariu e probabil să se aplice și pentru primul trimestru al anului viitor”.

Potrivit Bundesbank, principalul motiv este situația extrem de tensionată în ceea ce privește aprovizionarea cu energie, din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Și în noul raport trimestrial al Federației Industriilor Germane (BDI) se precizează că industria „este probabil să treacă printr-o recesiune severă, în următoarele câteva luni”, tot din cauza aprovizionării cu gaze. În aceste condiții, inflația ar putea ajunge la 2 cifre în lunile următoare.

Mai multe articole despre:
recesiune germania criza inflatie gaze rusia razboi