Băiat de 15 ani, dispărut din Alba
Polițiștii din Alba cer ajutorul oamenilor pentru găsirea unui băiat de 15 ani, din localitatea Bistra. Adolescentul a fost dat dispărut, seara trecută, de mama sa, după ce a plecat de acasă şi nu s-a mai întors.
Băiatul se numeşte Dănuţ Ioan Balea, are 1 metru 65 înălţime, 45 de kilograme, are părul negru, tuns scurt şi ochii căprui.
În momentul dispariţiei, era îmbrăcat cu blugi albaștri, cămașă albă, bluză roșie și o geacă neagră.
Oricine are informaţii care pot ajuta la găsirea adolescentului este rugat să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată secţie de poliţie.
Mai multe articole despre:
copil dispărut