MENIU

BACALAUREATUL va fi simulat în premieră şi de elevii claselor a XI-a

Simularea evaluării naţionale a elevilor de clasa a VIII-a va avea loc în perioada 18-20 februarie, iar cea a bacalaureatului, la care vor participa în premieră şi elevii de clasa a XI-a, între 3 şi 7 martie, informează Ministerul Educaţiei Naţionale.

"Elevii vor fi evaluaţi din materia parcursă până la data susţinerii trestului. Elevii de clasa a XI-a, care vor simula pentru prima dată bacalaureatul, vor susţine doar două probe: română şi matematică sau istorie", a explicat joi, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Disciplinele la care se organizează simularea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a sunt limba şi literatura română (18 februarie), limba şi literatura maternă (19 februarie, pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursuri gimnaziale în limba maternă) şi matematică (20 februarie), potrivit calendarului făcut public joi de MEN.

Rezultatele vor fi afişate în 7 martie.

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi XII-a are următorul calendar: limba şi literatura română (3 martie), limba şi literatura maternă (4 martie), proba obligatorie a profilului (5 martie) şi, doar pentru elevii claselor a XII-a, proba la alegere a profilului şi specializări (7 martie).

Toate probele sunt scrise, iar rezultatele vor fi afişate în 14 martie.

Mai multe articole despre:
rezultate examene evaluare simulare evaluare 2014