MENIU

Bacalaureat 2024: Rată de participare record la proba scrisă de Limba şi literatura română. Câți candidați au fost eliminaţi

Bacalaureat 2024: Rată de participare record la proba scrisă de Limba şi literatura română

Rata de participare la proba scrisă de Limba şi literatura română din cadrul Examenului naţional de Bacalaureat (sesiunea iunie - iulie 2024), care a avut loc luni, a fost de 98,3%.

Astfel, au fost prezenţi 123.583 de candidaţi dintr-un total de 125.694 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea acestei probe.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, 2.077 de candidaţi au fost declaraţi absenţi, iar 34 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Marţi este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcţie de profil: Matematică şi Istorie), iar joi va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Ultima probă scrisă - Limba şi literatura maternă - se va desfăşura vineri.

Curse anulate, întârzieri și călători furioși pe aeroportul Otopeni după ce s-a stricat banda de bagaje

Afişarea primelor rezultate (în centrele de examen şi online) este programată în data de 8 iulie (până la ora 12,00).

Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 - 18,00, inclusiv prin mijloace electronice.

"Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere", afirmă aceeaşi sursă.

Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen şi online).

În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor - GDPR), rezultatele sunt afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului (coduri). 

Praf în ochii românilor cu credite la bănci. Suma infimă cu care va scădea rata lunară, odată cu scăderea IRCC